Dacian Cioloș, lăudat la Casa Albă. Ce a discutat acesta cu Joe Biden

Dacian Cioloș, lăudat la Casa Albă. Ce a discutat acesta cu Joe Biden
Publicat: 25/05/2016, 11:03

Potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe, în cadrul întrevederii de marți seara, Joseph Biden a apreciat eforturile premierului Dacian Cioloș de a implementa reforme esențiale privind buna guvernanță și statul de drept, remarcând progresul pentru consolidarea democrației și creșterea economică, precum și dezvoltarea parteneriatului economic între România și SUA.

Cei doi înalți oficiali au convenit asupra importanței ca aliații să ia măsuri de întărire a NATO pe flancul estic și sudic, în cadrul Summit-ului de la Varșovia, care va avea loc în perioada 8-9 iulie,

De asemenea, potrivit sursei citate, Biden și Cioloș au discutat despre importanța dezvoltării sectorului energetic al României ca parte a sistemului european de securitatea energetică și au notat necesitatea de a sprijini și impulsiona eforturile de reformă ale Republicii Moldova.

Vicepreședintele american i-a mulțumit premierului Cioloș pentru contribuția la misiunea din Afganistan și a transmis condoleanțe pentru cei doi soldați români uciși pe 7 mai.

Premierul Dacian Cioloș se află într-o vizită în SUA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×